Polițiștii au desfășurat noi controale în trafic pentru o mai bună siguranță rutieră și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 109 solicitări, dintre acestea 93 fiind sesizate prin 112.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu au oprit pentru control, în comuna Redea, un autoturism condus de către un bărbat de 36 de ani, din aceeași localitate.
Și la Balș a fost depistat un șofer de 30 de ani, din județul Vâlcea, care mirosea a alcool, însă acesta a refuzat testarea. I-a fost întocmit un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul polițiștilor fiind reducerea riscului rutier și creșterea siguranței cetățenilor.