În această săptămână, polițiștii de la Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au finalizat activitățile de control la două două societăți comerciale din localitățile Oboga și Vulpeni, din județul Olt. Oamenii legii au descoperit că la prima societate comercială exista o diferență de 91metri cubi de material lemnos între stocurile scriptice și stocurile faptice, inventariate la data efectuării controlului. De asemenea, societatea comercială nu era împrejmuită, conform legislației în vigoare.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru neregulile găsite. De asemenea, și în comuna Vulpeni au fost găsite probleme.
Cea de-a doua societate a fost sancționată cu amendă de 20.000 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 8,80 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei. Controalele vor continua și în perioada următoare.