Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Alcoolul face victime
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 164

Încă o dată, aburii alcoolului conduc la savârşirea unor fapte grave. Un tânăr din comuna Ipoteşti şi-a pierdut viaţa în urma unei singure lovituri primite după câteva discuţii în contradictoriu cu un alt barbat.


Nenorocirea s-a petrecut sâmbătă seara, în faţa unui bar din Ipoteşti. După ce au consumat alcool, doi bărbaţi în vârstă de 32 şi 66 de ani au intrat în conflict. După câteva discuţii în contradictoriu, tânărul oltean a primit o lovitură în zona feţei, în urma căreia s-a dezechilibrat şi s-a lovit cu capul de treptele din faţa barului. În urma căzăturii, acesta şi-a pierdut viaţa. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorii olteni au înaintat Tribunalului Olt propunerea arestării pentru 30 de zile. Magistraţii olteni au admis propunerea însă au dispus măsura arestului la domiciuliu pentru o lună de zile, decizie contestată însă de procurori.

Pentru fapta săvârşită, bărbatul riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare.

REDACTOR: IULIA NEDELOIU
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Două echipe din Slatina urcă în clasamentul de robotică

Cele două cluburi de robotică ale Colegiului Național „Radu Greceanu” își continuă drumul excelent pentru regionala și naționala competiției. La ultimele competiții din acest weekend, EngiNeerds și EngiNeerds NextGen au reușit să se claseze pe primele locuri, urcând, astfel, în clasamentul național. Ambele echipe speră să reușească să se califice la faza internațională și să reprezinte România cu succes la cea mai titrată competiție globală de robotică.
29 Ian 2026

CJ Olt│Prioritățile de dezvoltare pentru 2026

Consiliul Județean Olt își menține și în 2026 axele de investiții pentru dezvoltarea sectoarelor publice din subordine. Focusul forului județean va fi, în continuare, pe atragerea de fonduri europene, dar și guvernamentale, atunci când programele naționale vor fi reluate de Guvern. În ceea ce privește bugetul județului Olt, președintele instituției își dorește ca minimul acceptat să fie cel puțin egal cu cel din anul trecut.
29 Ian 2026