Handbalistele de la CSM Slatina au bifat o nouă victorie în Liga Florilor. Sâmbătă, în fața propriilor suporteri, slătinencele s-au impus cu scorul de 32 la 29 în fața formației CSM Iași, într-o partidă disputată împotriva unei echipe ambițioase și agresive. Susținute de public, jucătoarele de la CSM Slatina au reușit să obțină un rezultat important, care le aduce două puncte în clasament.
În urma acestui succes, CSM Slatina ocupă locul șase în Liga Florilor. Până la finalul anului, echipa mai are de disputat două partide. Prima, în deplasare, cu formația din Brașov, iar cea de-a doua, pe teren propriu, împotriva celor de la SCM Râmnicu Vâlcea.