Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Satul oltenesc renaște prin AFIR
23.10.2019
Autor articol: Simona Andrei
Vizualizari: 1954

Peste 90 de milioane de euro au intrat în zona Olteniei, în exercițiul financiar 2014-2020, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Statistică ce clasează regiunea din sudul țării în topul accesării fondurilor europene la nivel național. 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități non-agricole” sunt cele mai solicitate măsuri care au contribuit la dezvoltarea satului din județul nostru.


Satul oltenesc este în continuă dezvoltare. Un aport important îl au fondurile europene, cu ajutorul cărora atât persoane fizice, cât și juridice au reușit să atragă milioane de euro. Fie că vorbim de afaceri agricole sau non-agricole, în zona Oltenei sunt cei mai mulți beneficiari autorizați la plată prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Tinerii olteni își doresc să se întoarcă la sat. Dovadă stă numărul tot mai mare de proiecte depuse de aceștia în exercițiul financiar 2014-2020 al programului PNDR, spun reprezentanții AFIR. Pe lângă proiectele depuse de ei, și primăriile din Olt au accesat fonduri europene și s-au făcut modernizări importante în mediul rural.
De asemenea, un rol important în accesarea fondurilor europene îl constituie asocierea fermierilor. Cooperativele agricole contribuie decisiv la o agricultură performantă.
Reprezentanții Agenției îi sfătuiesc pe olteni să-și creioneze deja cererile de finanțare pentru viitoarele submăsuri care vor fi deschise din exercițiu financiar 2021-2027.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE