Peste 400 de milioane de euro este valoarea totală a proiectelor pentru producerea de energie electrică din surse solare depuse de fermieri și procesatori în cadrul celei mai recente sesiuni de finanțare derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Sesiunea s-a încheiat vineri, 14 august, iar valoarea solicitărilor a depășit alocarea financiară disponibilă. Potrivit conducerii AFIR, valoarea fondurilor nerambursabile solicitate în cadrul sesiunii depășește 282 de milioane de euro, ceea ce reprezintă un grad total de consumare a alocării de aproximativ 107%.
Adrian CHESNOIU, director AFIR:
„Interesul fermierilor pentru energie verde se dovedește să fie unul foarte mare, având în vedere solicitările de finanțare pentru instalarea de noi capacități de producere a energiei electrice din sursă solară. Acum vom demara procedura de verificare și de evaluare a tuturor proiectelor depuse, iar în funcție de valoarea totală a fondurilor care vor rămâne disponibile, vom analiza oportunitatea lansării unei noi sesiuni pentru a putea consuma și fondurile rămase disponibile”.
Alocarea financiară totală disponibilă pentru sesiune a fost de 265 de milioane de euro, din Fondul pentru Modernizare. Banii sunt destinați investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din sectorul agricol și industria alimentară.