Traficul rutier pe strada Pitești din municipiul Slatina este închis pe sensul de mers către Craiova, de la sensul giratoriu de pe strada Cireașov, până la sensul giratoriu de pe strada Oituz. Potrivit Companiei de Apă Olt, care efectuează lucrări în zonă, vor exista restricții până pe 30 iunie. Pentru ca șoferii să se orienteze ușor, sunt amplasate panouri mari cu direcțiile de urmat.
„Facem apel la conducătorii auto să înțeleagă necesitatea acestor devieri de trafic, să respecte indicatoarele rutiere montate și să evite ambuteiajele în trafic! Circulația autovehiculelor pe sensul de mers Craiova-Pitești se desfășoară pe contrasens, din zona Hanului Cireașov, până în fața fabricii Sovercord, de unde se intră pe sensul normal de mers”, apare în comunicatul Companiei de Apă Olt.
Peste 70% din investiția Companiei de Apă Olt de reabilitare/ deviere a rețelei de distribuție SP Oituz- strada Prelungirea Pitești, din Municipiul Slatina, a fost finalizată. Această lucrare face parte din proiectul cu finanțare europeană nerambursabilă "Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014-2020".
„Ne cerem scuze tuturor pentru disconfortul creat, dar lucrările pe care le facem azi sunt pentru sănătatea, siguranța și confortul de mâine!”, mai transmit reprezentanții CAO.