Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Slatina a găzduit, sâmbătă, prima ediție a galei de box Cupa TMK Artrom. La eveniment au fost invitate cluburi titrate din țară, care au adus la Slatina cei mai buni sportivi. Programul competiției a fost anunțat încă de vineri seară, în cadrul unei conferințe de presă.
TMK Artrom a partipat cu cei mai buni sportivi ai clubului. Meciul a început aproape de ora 12.00, iar fiecare pugilist a încercat să demonstreze că este cel mai bun.
Primul meci a adus și prima victorie pentru clubul TMK Artrom, prin Antonio Roșoiu.
Premiile au fost înmânate de viceprimarul Slatinei, Gigi Vâlceleanu.
Reprezentanții TMK spun că își doresc ca această competiție să devină o tradiție.
Din cei 10 sportivi ai clubului TMK Artrom, șapte au câștigat locul I. Este vorba despre Antonio Roșoiu, Viorel Ghiță, Georgiana Voicu, George Iliescu, Andrei Stoiculescu, Alex Ganciu și Ionuț Din.