Astăzi, Clubul Soroptimist Iternațional Slatina a realizat o donație specială, cu sprijinul Primăriei municipiului Slatina. Un leagăn dedicat copiilor cu dizabilități a fost inaugurat la Baza Sportivă „Dumitru Dobrescu”, astfel încât să se poată bucura de joacă și micuții cu nevoi speciale.
Inițiativa marchează încă un pas important spre o comunitate mai incluzivă, în care fiecare copil are dreptul la joacă și bucurie. Proiectul demonstrează că, prin colaborare și implicare, spațiile publice pot deveni mai prietenoase pentru toți.