La aproape fiecare ploaie torențială, atunci când se adună o cantitate mare de precipitații într-un timp scurt, rețeaua de canal din mai multe zone ale orașului cedează. Angajații Companiei de Apă Olt avertizează consumatorii că principala cauză a inundațiilor, mai ales în zona de case a orașului, nu este legată de infrastructura rețelei, ci mai degrabă de cantitățile mari de deșeuri pe care aceștia le găsesc în canal.
Pentru a limita numărul incidentelor de acest fel, reprezentanții CAO spun că desfășoară constant lucrări de întreținere. Echipele companiei monitorizează infrastructura de apă și canal din oraș, iar acolo unde situația o impune, acționează prompt cu lucrări de reparație și întreținere.
Reprezentanții Companiei de Apă Olt au anunțat că în curând își vor achiziționa echipamente noi de intervenție, astfel încât toți utilizatorii să beneficieze de cele mai bune servicii.