Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Alertă de gripă în Olt
21.01.2020
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 13523

Autoritățile sunt în alertă, după ce ieri a fost confirmat primul caz de gripă în județul Olt, iar astăzi o elevă este suspectă de aceeași boală. Femeia este internată pe Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Slatina. În cazul copilei, familia a refuzat internarea și așteaptă acasă rezultatul probelor trimise la laborator.


Un prim caz de gripă în județul Olt a fost confirmat. O femeie a fost diagnosticată cu virusul gripal, fiind internată de urgență la Secția Boli Infecțioase a Spitalului din Slatina. Aceasta nu este vaccinată împotriva gripei, deși face parte din categoria cu risc de îmbolnăvire, întrucât mai are alte afecțiuni medicale.
Medicii se tem de o extindere a îmbolnăvirii, mai ales că astăzi a apărut o nouă suspiciune. Este vorba despre o elevă din municipiul Slatina, în cazul căreia rezultatul cu testul rapid a fost pozitiv.
În urma suspiciunii de gripă de la Școala George Poboran, elevii din clasa respectivă nu au mai fost lăsați la școală de părinți, până la sosirea analizelor de laborator. Ca și în cazul femeii, nici fetița nu este vaccinată împotriva virusului gripal. Reprezentanții DSP transmit că medicii de familie mai au la cabinete peste 400 de doze de vaccin antigripal, iar cei care vor să se imunizeze o pot face gratuit.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

USAMV: Studenții au impresionat cu produse bio și idei de succes

Un altfel de examen a avut loc, astăzi, la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din Slatina. Studenții din anul III au susținut examenul de agro-marketing, care a ajuns deja la cea de-a șaptea ediție. Astfel, tinerii au venit în fața profesorilor cu produse tradiționale și bio, pe care le-au prezentat fiecare cum a știut mai bine. Conducerea facultății i-a felicitat și a subliniat importanța promovării produselor bio și tradiționale, dar și ideile bune pentru adevărate afaceri de succes.
27 Mai 2026

CNRG: Emoție și bucurie la festivitatea de absolvire

Curtea interioară a Colegiul Național „Radu Greceanu” a fost, astăzi, locul în care emoțiile au vorbit mai mult decât cuvintele. Peste 200 de elevi ai celor șapte clase de a XII-a au trăit unul dintre cele mai importante și sensibile momente din viața lor: festivitatea de absolvire. Îmbrăcați în robe și înconjurați de familie, profesori și colegi, absolvenții promoției 2022-2026 au spus adio anilor de liceu, anilor în care au crescut împreună, au legat prietenii și au construit amintiri care îi vor însoți mereu.
25 Mai 2026