A început campania de vaccinare în județul Olt. Peste 17.000 de doze de vaccin au ajuns la cabinetele medicilor de familie, iar cei care doresc să se imunizeze împotriva gripei o pot face gratuit. Aceasta este a doua tranșă de ser, după ce din prima au fost imunizate doare cadrele medicale.
În luna noiembrie, medicii vor primi încă o serie de doze. DSP Olt a solicitat pentru sezonul 2019-2020, peste 74.000 de vaccinuri.
Între timp crește numărul celor care ajung la spital cu viroze. În ultima săptămână, peste 1.300 de persoane au fost diagnosticate cu infecții respiratorii și alte 600 cu pneumonii. Medicii recomandă vaccinarea antigripală, pentru că este cea mai sigură metodă de prevenire a îmbolnăvirii. Anul trecut, în județul Olt au fost diagnosticate cu gripă 179 de persoane. Dintre acestea, opt au decedat.