Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
„Cardurile nu trebuie să stea la medici!“
08.07.2019
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 556

Continuă ancheta în urma celor 15 percheziții desfășurate, ieri dimineață, la mai multe cabinete ale medicilor de familie și farmacii din zona Corabia. În dosar sunt vizați 9 medici și farmaciști, acuzați de înșelăciune și fals intelectual, prin decontarea unor rețete medicale comensate fictive. Anchetatorii lucrează acum la stabilirea prejudiciului, care se pare că ar fi unul destul de mare. Între timp, reprezentanții CAS Olt spun că aceste carduri de sănătate nu au ce să caute la medici, cum se întâmplă frecvent. Ele trebuie să stea în permanență la asigurați.


15 percheziții au desfășurat, ieri dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice, pe raza orașului Corabia și comunelor Ștefan cel Mare, Grojdibodu, Gîrcov și Izbiceni, la cabinete medicale individuale și la 7 puncte de lucru ale farmaciilor Antofarm. Sunt cercetați 9 medici de familie și farmaciști, care ar fi făcut fraudă cu rețete compensate fictive. Prejudiciul nu a fost încă stabilit, însă este mare, spun surse din rândul anchetatorilor.
Potrivit procurorilor, este anchetată o societate care deconta retete medicale compensate de 5 milioane de lei, adică 50 de miliarde de lei vechi pe an. O parte din acești bani provin din fraudă cu rețete fictive eliberate pe numele unor pacienți. Cercetările continuă, la audieri urmând să fie aduși și pacienții. Reprezentanții CAS Olt spun că, de la începutul anului, au făcut verificări la mai multe cabinete medicale, printre care și cele din zona Corabia, unde au fost descoperite nereguli. Președintele CAS Olt, Florin Ciocan, susține că problemele găsite au vizat tot eliberarea de rețete.

O altă deficiență descoperită de CAS constă în raportarea incorectă a serviciilor medicale. Unii medici de familie au raportat la CAS mai mult decât au trecut în registrul de la cabinet.
Suspiciunile privind posibile fraude cu rețete au pornit de la păstrarea cardurilor de sănătate de către medici. Cardul trebuie să stea în permanență la asigurat, este mesajul reprezentanților CAS Olt.
În vederea probării activității infracționale, la percheziții au fost ridicate înscrisuri și documente contabile. Dacă medicii de familie și farmaciștii anchetați vor fi găsiți vinovați, ei vor fi trași la răspundere atât de poliție, cât și de reprezentanții CAS Olt, pentru recuperarea prejudiciului.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE