Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Revelion spectaculos în Parcul Tineretului
29.12.2019
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 6459

Slătinenii sunt invitați să treacă în 2020 alături de Matteo și Direcția 5. Primăria Slatina organizează o mare petrecere, cu muzică bună, spectacol de artificii și confetti. Parcul Tineretului este locul în care toți cei dornici de distracție pot ciocni un pahar cu șampanie și se pot bucura de concertul de Revelion.


Revelion cu artiști celebri, la Slatina. Locuitorii orașului sunt așteptați, cu mic cu mare, să spună „La mulți ani, 2020!” într-o atmosferă incendiară, în Parcul Tineretului. Alutus, Matteo și Direcția 5 fac show pentru ei, începând cu ora 21.15. Mai întâi urcă pe scenă slătinenii de la Alutus, iar de la 22.15 distracția va fi asigurată de Matteo. Slatina trece în 2020 alături de Direcția 5, trupă care va concerta de la ora 23.15.
La trecerea dintre ani, cerul Slatinei va fi luminat de un foc spectaculos de artificii, în formă de candele, vulcani, jerbe și palmieri. De asemenea, patru tunuri profesionale vor asigura un mega spectacol de confetti.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE