Aproximativ 6 din 10 candidați din Olt au reușit să promoveze examenul național de definitivat în acest an. Concret, din cele 116 cadre didactice înscrise, 72 au reușit să promoveze, ceea ce înseamnă o promovabilitate de 62%. Din cei 44 de candidați declarați respinși, 32 au fost nemulțumiți de nota primită și au depus contestații, în speranța că vor reuși să promoveze examenul după reevaluarea lucrării.
Potrivit calendarului Ministerului Educației, perioada de recorectare a lucrărilor contestate se va încheia pe 20 iulie, iar pe 21 vor fi publicate rezultatele finale ale examenului național de Definitivat 2025.
Scopul examenului național de definitivare în învățământ este acela de a certifica competențele profesionale și didactice ale cadrelor didactice debutante și de a le conferi dreptul de practică în învățământul preuniversitar pe perioadă nedeterminată.