Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Olimpicii Oltului, la Olimpiada Națională de Română
16.04.2024
Autor articol: Ovidiu Gherghina
Vizualizari: 1667

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru elevii de gimnaziu se va desfășura, în această săptămână la Slatina. Județul Olt va fi reprezentat de 12 elevi din unități de învățământ din Slatina, Caracal, Corabia și Drăgănești-Olt. Emoțiile sunt mari, iar așteptările pe măsură. Pentru copii, organizarea olimpiadei la Slatina este un avantaj psihic, chiar dacă mulți dintre ei și-ar fi dorit să exploreze obiectivele turistice din celelalte județe ale României.


Cei mai buni elevi de gimnaziu din toate județele țării vor veni, în această săptămână, la Slatina, pentru a-și testa cunoștințele de limba și literatura română. Concurența este acerbă, însă copiii care vor reprezenta Oltul la această competiție de prestigiu muncesc din greu pentru a-și confirma locul printre elite.
Pentru ei, organizarea olimpiadei la Slatina, poate fi un avantaj, cel puțin din punct de vedere psihologic. Sunt aproape de familie, de prieteni, de profesori, fapt ce-i poate ajuta să scape de anumite emoții. Cu toate acestea, mulți dintre ei și-ar fi dorit să trăiască experiența completă a unei olimpiade naționale într-un județ diferit.
Cei 12 elevi care vor reprezenta județul Olt la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru elevii de gimnaziu sunt:
- Paraschiva Oana - Liceul cu Program Sportiv Slatina
- Pascu Andreea- Școala Gimnazială "Virgil Mazilescu" Corabia
- Lică Erika- Liceul Teoretic "Tudor Vladimirescu" Drăgănești- Olt
- Ioțu Andrei- Școala Gimnazială "Eugen Ionescu" Slatina
- Țolu Raluca- Colegiul Național "Ion Minulescu" Slatina
- Lupu Ștefan- Școala Gimnazială Nr. 2 Caracal
- Băcanu Maria - Colegiul Național "Radu Greceanu" Slatina
- Vișan Ioana- Școala Gimnazială "Vlaicu Vodă" Slatina
- Bocai Alexia- Colegiul Național "Ion Minulescu" Slatina
- Bărbuia Bianca - Școala Gimnazială "Constantin Brâncoveanu" Slatina
- Ciobanu Maria - Școala Gimnazială "Eugen Ionescu" Slatina
- Coconu Alexia- Colegiul Național "Ion Minulescu" Slatina
Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română de la Slatina va avea loc în perioada 17 - 21 aprilie la Școala Gimnazială „Eugen Ionescu”.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Disney Cup│Competiția preferată a copiilor din Slatina

Peste 1.500 de copii din Slatina s-au întrecut, astăzi, pentru cele 36 de locuri disponibile pentru o excursie de vis la Disneyland Paris. Subiectele au acoperit toată aria curriculară din programa școlară a copiilor, iar dificultatea lor a fost medie spre grea. Cele mai complicate întrebări au fost la matematică, acolo unde geometria le-a dat mari bătăi de cap. Competiția organizată de Primăria Slatina a ajuns, în acest an, la cea de XVI - a ediție.
14 Mai 2024