Doar o lună de zile ne mai desparte de începerea oficială a anului școlar 2020/2021, iar copiii sunt nerăbdători să se întoarcă în bănci. Cu toate acestea, până în acest moment, nu s-a luat nicio decizie clară în acest sens. Există doar trei scenarii ipotetice: începerea școlii în mod normal, în sistem hibrid sau exclusiv online. Din ultimele discuții pe care directorii de unități de învățământ le-au avut cu inspectoratele școlare și cu reprezentanții Ministerului Educației, sunt șanse mari ca decizia finală să aparțină fiecărei școli în parte, oferindu-le autonomie totală. Decizia ar putea crea un haos general, întrucât, pentru fiecare scenariu în parte nu există un cadru legal structurat.
Directorul Colegiului Național „Ion Minulescu” mărturisește că, în urma consultărilor cu profesorii și cu persoanele abilitate, cea mai bună variantă de începere a noului an școlar este sistemul hibrid. Practic, clasele existente vor fi separate în grupe de câte 10 elevi, iar, prin rotație, vor veni câte o săptămână la școală. Acest scenariu vine și cu o serie de dezavantaje. Conducerea școlii spune că pentru a implementa acest sistem, este nevoie de achiziționarea de echipamente tehnice și de protecție, iar școlile nu pot susține financiar aceste investiții.
Reprezentanții Ministerului Educației spun că vor veni, în următoarele două săptămâni, cu un plan de începere a anului școlar. Rămâne de văzut dacă responsabilitatea sănătății și siguranței copiilor va rămâne în sarcina Guvernului sau va fi plasată în seama fiecărei unități de învățământ în parte.