Trei absolvenți ai Colegiului Național „Ion Minulescu” urmează să studieze la universități de Top 50 mondial. Vlad, Mihai și Alina au fost deja acceptați la universități de prestigiu, precum UCL, Warwick sau Cambridge, iar din toamnă vor începe o nouă etapă a vieții, studiind ingineria, astro-fizica și informatica.
Motivul pentru care au ales să studieze în afara granițelor țării este acela că sistemul de învățământ din Marea Britanie îmbină mult mai bine noțiunile teoretice cu cele practice, iar după finalizarea studiilor, își pot găsi un loc de muncă bun, mult mai repede. Încă nu s-au gândit dacă se vor întoarce vreodată în țară pentru a lucra, însă nici nu exclud această posibilitate. Momentan, tinerii vor doar să se bucure de această nouă etapă a vieții, urmând ca, în viitor, să ia o decizie în acest sens.
Colegiul Național „Ion Minulescu” a devenit în ultimii ani o adevărată pepinieră pentru facultățile de top din lume. În fiecare an, cel puțin 5 absolvenți de aici decid să urmeze cursurile universitare în țări precum Marea Britanie, Franța, Germania sau Olanda.