Părinții au avut emoții mult mai mari decât copiii lor care au susținut examenul maturității. Unii au ales să îi insoțească la Bac și să îi aștepte trei ore cu sufletul la gură, la porțile școlii.
Tinerii de la Greceanu au ieșit fericiți din sălile de examen. Au spus că subiectele au fost accesibile și că se așteaptă să ia note mari la această probă.
Potrivit ISJ Olt, pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 2649 de candidaţi din toate promoţiile. De la proba obligatorie de astăzi, au absentat 159 de tineri. Patru au susținut examenul în condiții speciale, iar unul a avut o tentativă de fraudă și a fost eliminat.
Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului şi specializării – este programată joi. Primele rezultate vor fi afişate pe 8 iulie în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.