Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
Secretariat/Anunțuri : 0349802930 || Redacție : 0349417241 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Olt: Irigații pentru 100.000 hectare
29.01.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 6252

Trei proiecte mari, de reabilitare a infrastructurii principale de irigații, sunt în derulare în județul Olt. După finalizarea lor, aproape 100.000 de hectare de teren agricol vor putea fi irigate. Anul acesta începe o nouă investiție, în zona Corabia, care va asigura irigații pentru încă 44.000 hectare. Banii pentru punerea în funcțiune a instalațiilor de pompare și repompare a apei din Olt vin din bugetul național.


 Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare repune pe picioare sistemul de irigații, despre care se spunea, cu câțiva ani în urmă, că este devastat. Specialiștii au mers în teren, au analizat și au ajuns ca concluzia că, cel puțin în județul Olt, se pot iriga sute de mii de hectare, dacă se investește în infrastructura principală, respectiv în stațiile care pompează și repompează apa pe canale. Un astfel de proiect este în derulare la Caracal. Directorul ANIF, Florin Barbu, a mers sâmbătă să verifice stadiul lucrărilor.
De aici, apa ajunge la alte două stații de punere sub presiune, care asigură apă pentru irigații pentru terenurile agricole până aproape de granița cu județul Dolj. În afară de amenajarea de la Caracal, alte două investiții, tot în reabilitarea infrastructurii principale, se derulează în zona Fălcoiu și Stoenești-Vișina.
Iar anul acesta trebuie să înceapă un alt proiect mare de irigații, tot din bani de la bugetul de stat, pentru zona Dunării. Sunt proiecte mari și dificil de realizată însă, odată puse la punct aceste sisteme, producția agricolă foarte bună este garantată, spun specialiștii.
Cu aceste stații refăcute, cu apă gratuită pe canalele de irigații, fermierii care fac parte din asociații ale utilizatorilor de apă își pot pune și ei la punct, cu fonduri europene, stațiile de punere sub presiune. Din luna mai se pot depune proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, fiecare asociație putând beneficia de câte un milion de euro pentru retehnologizarea acestor stații.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Fost viceprimar, săltat pentru contrabandă de țigări

Captură impresionantă de țigări la Slatina. Peste 1.000 de baxuri de țigarete au fost găsite, astăzi, în șapte mașini parcate în mai multe zone din oraș. Polițiștii de la Crimă Organizată împreună cu mascații au spart geamurile vehiculelor care erau folosite pe post de depozit, pentru a confisca țigările. Patru persoane au fost reținute, iar șeful grupării este afaceristul Jane Miliatru, membru al PNL, fost viceprimar la Milcov.
20 Iun 2019

Viceprimarul contrabandist și soția sa, reținuți

Omul de afaceri Jane Militaru, fost viceprimar în comuna Milcov, a fost reținut de poliție, noaptea trecută, pentru contrabandă cu țigări. Aceeași măsură a fost luată și pentru soția sa, dar și pentru o vânzătoare de la magazinul lor din Slatina. Ei au fost prezentați, astăzi, instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. A patra persoană, un verișor al afaceristului Jane Militaru, are calitatea de martor și nu a fost luată nicio măsură împotriva sa.
21 Iun 2019