După podul de peste Valea Negrișoara, de la Găneasa, care va fi deschis pentru circulație în perioada imediat următoare, Secția de Drumuri Naționale Slatina are în derulare alte două proiecte importante, care vizează tot reconstrucția unor poduri. Mai avansat este cel de reabilitare a Podului Olt, pentru care s-a desemnat deja câștigătorul lucrărilor.
Și podul de peste Vedea, de la Optași, are nevoie de reabilitare. Din expertizele celor de la Drumuri Naționale rezultă că rosturile ar putea ceda în următorii ani.
Toate aceste lucrări sunt finanțate de la bugetul de stat. Sumele alocate sunt de ordinul zecilor de milioane de lei. Numai reparațiile la Podul Olt costă peste 26 de milioane de lei.