Găsirea unui loc de parcare este o mare problemă, în tot mai multe cartiere ale Slatinei. Pe străduțele înghesuite dintre blocuri nu există spațiu pentru amenajare de locuri noi, iar distrugerea spațiilor verzi pentru construcția de parcări betonate nu e cea mai bună soluție. Autoritățile vor încerca o altă variantă, pentru a economisi spațiu și pentru a oferi mai multe locuri pentru mașinile slătinenilor. Parcări verticale, cu lifturi.
Astfel de parcări sunt folosite cu succes în marile orașe europene. Și în Slatina, conceptul se va extinde dacă locuitorii orașului îl vor aprecia.
Autoritățile din Slatina nu au abandonat nici proiectul care prevedea construirea unei parcări etajate pe Aleea Muncii. Studiu de fezabilitate al investiției va fi gata luna aceasta.