Clubul Nautic și de Agrement „Plaja Olt” din Slatina își extinde paleta de activități și pregătește o nouă direcție de dezvoltare: sporturile și activitățile nautice. Directorul CSM Slatina, Octavian Smărăndescu a precizat că luciul de apă existent oferă condiții foarte bune pentru dezvoltarea acestui segment.
Ideea dezvoltării sporturilor nautice a fost încurajată și de vizita de anul trecut a campionului mondial la canoe, Cătălin Chirilă, care a ajuns la baza de agrement din Slatina și a remarcat potențialul locului.
La Clubul Nautic și de Agrement „Plaja Olt”, vizitatorii au deja la dispoziție mai multe facilități pentru petrecerea timpului liber. Printre acestea se numără sauna, zona de spa, frizeria, spațiile dedicate fitnessului, dar și pista pentru role.