Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Fotbal amical│CSU Craiova - CSM Slatina, 0-0
26.03.2023
Autor articol: Simona Andrei
Vizualizari: 150

Sâmbătă, fotbaliștii de la CSM Slatina au susținut un meci amical, în compania formației Universitatea Craiova. Slătinenii au încheiat partida cu o remiză albă, făcând un joc bun, mulțumitor pentru antrenorul Dan Oprescu.


 În week-end, gruparea de fotbal CSM Slatina a susținut, în deplasare, un joc de pregătire în compania formației din Superligă, Universitatea Craiova. Tehnicianul grupării slătinene, Dan Oprescu, nu i-a putut folosi în acest joc pe Ionuț Mitran, care se află la lotul național Under 20, căpitanul de echipă Cătălin Doman, care a acuzat probleme medicale înaintea jocului, și Marian Anghelina, de asemenea, cu probleme medicale. Pentru acest meci de verificare, antrenorul Oprescu a format două echipe, astfel încât toți jucătorii să evolueze câte o repriză.
„Un joc foarte bun, băieții au avut încredere și au jucat, am avut și câteva situații, șuturi din marginea careului, pe lângă bară. Din păcate, nu am marcat. De fapt asta ne lipsește, mai mult curaj pe faza ofensivă, să finalizăm, pentru că defensiv ne-am închis foarte bine şi nu le-am permis adversarilor să-și creeze ocazii”, a precizat Dan Oprescu, care s-a arătat mulțumit de jocul elevilor săi.
CSM Slatina va întâlni sâmbătă, 1 aprilie, pe teren propriu, Unirea Slobozia, în cadrul celei de a doua etape a play-out-ului Ligii a II-a. Confruntarea se va disputa pe Stadionul „1 Mai”, de la ora 11:00.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE