Odorheiu Secuiesc a fost gazda Cupei României la tenis de masă, competiție dedicată juniorilor U11 și U13. În cursa pentru trofeul acestei ediții au fost și sportivii de la CSM Slatina, pregătiți de Felicia Coneschi și Andreea Zanfir. Trofeul la categoria de vârstă U13 masculin a fost obținut de Mircea Chiriță.
Mircea practică de peste șase ani acest sport și muncește mult pentru a urca pe podium. El spune că acest rezultat îl motivează să fie și mai bun.
Sportivii mai mici vor avea competiții în aprilie, însă juniorii și seniorii vor participa săptămâna viitoare la etapele din returul Campionatului Național Divizia A feminin. Sunt șase slătinence care fac deplasarea la această competiție, iar obiectivul antrenoarei Andreea Zanfir este să obțină calificarea în primele patru echipe.