Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung, de instrumente pentru gestionarea riscurilor și de investiții în capacități noi de producție, a declarat Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în Consiliul de Administrație al ALRO, la Banking Forum, eveniment organizat de Financial Intelligence.
Băncile pot fi parteneri, spune Iuga, iar ca exemplu a dat o facilitate de credit recentă, de 260 milioane de dolari semnată de ALRO, cu cinci bănci, sub coordonarea Băncii Comerciale Române.
Referindu-se la situația României, Vasile Iuga a subliniat că
sectorul bancar trebuie să aibă un rol important în susținerea industriei.
„Ne dorim să vedem mai multă cofinanțare pentru proiectele de granturi și băncile locale, împreună cu băncile-mamă, mai implicate în proiectele cu finanțări de la BEI și BERD.”
La apărare, spune Vasile Iuga, politicile de finanțare trebuie schimbate.
Astfel, dezvoltarea industriei de apărare ar putea reprezenta una dintre direcțiile reindustrializării României, prin valorificarea capacităților de producție existente, atragerea tehnologiilor moderne și integrarea companiilor românești în noi lanțuri industriale.