De la valurile Mării Negre și peisajele spectaculoase din Delta Dunării, până la serpentinele Transfăgărășanului, mănăstirile din Bucovina sau stațiunile balneare de la Căciulata. Acestea sunt destinațiile preferate de slătinenii de vârsta a doua pentru vacanța din această vară. Mulți spun că aleg, an de an, să redescopere frumusețile României, înainte de a-și face planuri pentru concedii în străinătate. Unii s-au întors deja din vacanță, alții sunt pe picior de plecare. Iată ce destinații au ales slătinenii în această vară.
Pentru alții însă, dorința de a descoperi locuri noi și peisaje exotice este principalul motiv al alegerii. Trei tinere sunt de părere că Grecia și Italia sunt mult mai spectaculoase, iar prețurile mai accesibile.
Așadar, indiferent de destinație, slătinenii spun că cel mai important este să se bucure de câteva zile de relaxare alături de familie și prieteni, înainte de revenirea la activitățile de zi cu zi.