Echipa PES Activists Olt a sărbătorit Ziua Europei în mijlocul oamenilor, printr-o acțiune organizată pe străzile din Slatina.
Social-democrații olteni au distribuit pliante și au discutat cu slătinenii despre importanța zilei de 9 Mai și despre valorile europene.
Pe lângă stegulețe, fotografii, zâmbete și mulțimiri, cei de la PES Activists Slatina, Caracal, Balș, Corabia, Piatra Olt și comuna Ianca au prezentat oamenilor și cele trei proiecte ale PES Activists Romania:
Primul vizează Bugetul European post-2027. Reprezentanții organizației susțin o alocare de cel puțin 60 de miliarde de euro pentru România, fonduri destinate investițiilor în educație, sănătate, infrastructură și economie.
Al doilea obiectiv este aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, iar al treilea vizează integrarea în zona euro. Adoptarea monedei unice europene este prezentată drept un obiectiv strategic pentru stabilitatea și modernizarea economiei românești.