Pentru implicare și muncă în domeniul asistenței sociale, directorul DGASPC Olt, Rădița Piroșca, se numără printre finaliștii nominalizați la Premiul pentru Întreaga Carieră în Promovarea Asistenței Sociale, în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, ediția a XII-a. De-a lungul anilor, aceasta a susținut și coordonat numeroase proiecte dedicate protecției copilului, sprijinirii persoanelor vârstnice, dezvoltării serviciilor pentru persoanele cu dizabilități și sprijinirii familiilor aflate în dificultate. Această distincție a fost primită cu mare bucurie de către Rădița Piroșca.
Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate asistenților sociali din România, punând în valoare munca și implicarea celor care îi ajută pe oamenii aflați în nevoie. Ediția din acest an va avea loc pe 17 martie, la Ateneul Român, și va reuni asistenți sociali, reprezentanți ai autorităților și jurnaliști din întreaga țară.