„Libertatea începe cu o alegere” a fost tema workshopului desfășurat astăzi la sediul Consiliul Județean Olt, eveniment dedicat tinerilor din sistemul de protecție și organizat de DGASPC Olt. Acțiunea a avut ca scop conștientizarea importanței deciziilor personale și a responsabilității în construirea propriului drum în viață.
La eveniment au participat reprezentanți ai Centrul de Detenție Craiova, ai Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt, ai Poliției Române, precum și ai Biroului Siguranță Școlară, alături de psihologi și specialiști în domeniul protecției copilului.
Un moment deosebit de emoționant l-au reprezentat mărturiile a doi tineri care, din păcate, au trecut prin experiențe dificile, pe care nu le vor uita niciodată. Aceștia au vorbit deschis despre greșelile făcute, despre consecințele alegerilor neinspirate și despre lecțiile învățate, oferind un exemplu real și puternic pentru cei prezenți.
La workshop au fost prezenți 180 de copii din sistemul de protecție.