Începând cu 1 ianuarie 2026, România intră într-un regim fiscal mai dur, odată cu aplicarea unui amplu pachet de măsuri care prevede majorări de taxe, obligații suplimentare pentru contribuabili și sancțiuni extinse. Noile reguli sunt incluse în Legea nr. 239/2025 privind redresarea și eficientizarea resurselor publice, act normativ validat de Curtea Constituțională.
Modificările vizează atât persoanele fizice, cât și companiile și urmăresc creșterea colectării veniturilor bugetare și reducerea evaziunii fiscale. Sunt introduse ajustări ale cotelor de impozitare, limitări ale facilităților fiscale existente și consolidarea mecanismelor de control ale ANAF, ceea ce sporește riscurile de neconformare și de apariție a litigiilor fiscale.
Impactul este semnificativ asupra mediului de afaceri, prin creșterea obligațiilor fiscale și afectarea fluxurilor de numerar. Printre măsurile anunțate se numără majorarea impozitelor locale pe clădiri, terenuri și vehicule, introducerea unor reguli stricte privind capitalul social al firmelor și obligativitatea deținerii unui cont bancar în România sau la Trezoreria Statului, sub sancțiunea inactivității fiscale sau chiar a dizolvării societății.
Schimbări importante apar și în zona impozitării veniturilor din investiții, unde cresc taxele aplicate câștigurilor din titluri de valoare, instrumente financiare și criptomonede. De asemenea, sunt înăsprite regulile privind cesiunea părților sociale, împrumuturile între firme și asociați, distribuirea dividendelor și accesul la eșalonările la plată, în paralel cu intensificarea controalelor fiscale.
MGS: În ceea ce privește impozitul minim pe cifra de afaceri, autoritățile analizează posibile ajustări începând cu 2026, inclusiv reducerea sau eliminarea acestuia, în funcție de evoluția salariului minim brut. Decizia finală urmează să fie luată în perioada următoare, în contextul pregătirii bugetului de stat pentru anul viitor, într-un climat fiscal care marchează un punct de cotitură pentru contribuabili și mediul economic.