Atenționare RAR pentru toți șoferii din România: 26 de mărci auto recheamă în service mașini construite între 1998 și 2019. Registrul Auto Român (RAR) recomandă posesorilor de autovehicule să acceseze în cel mai scurt timp platformele de informare ale producătorilor auto sau să se prezinte în rețeaua autorizată de service-uri a producătorilor.
Potrivit celor de la RAR, aceste verificări sunt foarte importante și vizează, printre altele, și componenta „airbag”.
În cazul unui impact, airbagurile defecte se pot sparge atunci când sunt declanșate și pot proiecta fragmente metalice în habitaclu care ar putea provoca răni grave sau chiar deces.
RAR menționează că este vorba doar de mașini raportate ca vândute în România prin rețeaua producătorilor, nu și de cele achiziționate din piața comunitară, acestea urmând a fi identificate ulterior, fie de producători, fie de reprezentanții producătorilor din țara noastră.
Refuzul de a participa la remedierea defecțiunilor implică riscuri atât în privința siguranței proprii cât și a pasagerilor sau a celorlalți participanți la trafic. Reprezentanții RAR precizează aceste campanii de rechemare în service sunt gratuite.