Începând de astăzi, se pot depune cererile de solicitare a urnei mobile pentru alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie. Potrivit reprezentanților Biroului Electoral Județean Olt, categoria alegătorilor considerați netransportabili nu face referire doar la cei aflați în caz de invaliditate fizică, ci și la cei care nu se pot prezenta în secția de votare, din motive sociale sau juridice.
Alegătorii care își doresc să solicite urna mobilă trebuie să știe că sunt obligați să anexeze și documente justificative care să ateste calitatea de persoană netransportabilă.
Cererile de vot prin intermediul urnei speciale pot fi depuse atât online, prin e-mail, cât și fizic, la biroul electoral de circumscripție locală, până la data de 7 iunie. Depunerea cererilor în preziua votării se va face în intervalul orar 18-19 în secțiile de votare, iar în ziua votării până în ora 14.