Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
DSP Olt, în lupta cu drogurile: Fii independent, nu dependent!
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 23

Consumul de droguri în rândul elevilor este o problemă tot mai des discutată, iar autoritățile încearcă să intervină înainte ca situațiile să devină grave. Astăzi, o acțiune de informare și prevenire a Direcției de Sănătate Publică Olt a avut loc într-un liceu din Slatina.


 Prevenirea consumului de droguri în școli este o prioritate pentru Direcția de Sănătate Publică Olt. Reprezentanții instituției au desfășurat, astăzi, acțiunea „Fii independent, nu dependent”, pentru informarea elevilor de la Liceul Economic „P.S. Aurelian” din Slatina.
Astfel, tinerii de la liceu au primit informații clare despre riscurile consumului de substanțe interzise, efectele acestora asupra sănătății și despre consecințele pe termen lung.
Specialiștii DSP au discutat deschis cu elevii și au răspuns întrebărilor acestora, într-un demers care pune accent pe prevenție și responsabilitate. Reprezentanții liceului au spus că o astfel de acțiune este binevenită în orice școală.
În cadrul întâlnirii de astăzi, elevii au primit materiale informative și pixuri din partea celor de la DSP Olt. La Liceul Economic PS Aurelian din Slatina învață 1591 de elevi. Reprezentanții DSP spun că astfel de acțiuni de informare vor continua și în alte unități de învățământ din județ, pentru a reduce, pe cât posibil, riscul consumului de droguri în rândul tinerilor.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE