Spitalul Județean de Urgență Slatina are angiograf de ultimă generație. Noul aparat medical, în valoare de 7.160.000 lei, a fost achiziționat de Spitalul Județean de Urgență Slatina, cu bani de la Consiliul Județean Olt și Ministerul Sănătății. Angiograful funcționează de ieri, iar medicii cardiologi au efectuat deja primele două coronarografii.
Noul aparat este folosit pentru diagnosticarea și tratarea bolilor cardiovasculare, iar cu ajutorul lui se efectuează: 
-coronarografii - investigații minim invazive care permit vizualizarea arterelor coronare și diagnosticarea problemelor de flux sanguin;
-implantare de stenturi - proceduri care asigură deschiderea arterelor blocate sau îngustate, prevenind infarctul miocardic. Aceste proceduri sunt esențiale pentru diagnosticarea rapidă și tratamentul eficient al pacienților cu boală cardiacă ischemică (sindrom coronarian acut sau cronic).
De luna viitoare, la Spitalul Județean de Urgență Slatina se vor putea face și intervenții pentru montarea de stenturi. Așadar, pacienții cu astfel de probleme medicale nu vor mai fi trimiși la alte spitale din țară, ci vor putea fi investigați și tratați la Spitalul din Slatina.