Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Medicii pichetează şi Ministerul Sănătăţii
21.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 74

Medicii se pregătesc de noi proteste. După ce săptămâna trecută 200 de medici din toată ţara au pichetat Ministerul Muncii, aceştia vor ieşi din nou în stradă joi, pentru a picheta Ministerul Sănătăţii. Protestul va avea loc între orele 12 și 14. Medicii slătineni se vor alătura colegilor din ţară. Ei spun că, dacă nici după această acţiune nu vor obţine un răspuns favorabil, revolta va fi şi mai mare, şi nimic nu îi va opri să înceapă o grevă în toată regula.  




Medicii afiliaţi Camerei Federative a Sindicatelor din România şi Federaţia Sindicală „Hipocrat” luptă în continuare pentru drepturile lor. După ce s-au aflat în grevă japoneză şi au pichetat Ministerul Muncii, acum se pregătesc să iasă, din nou, în stradă. Lor li se vor alătura şi 20 de colegi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, dar şi de la alte spitale din judeţ.

Pe lângă aplicarea legii salarizării, medicii mai solicită Guvernului plata corespunzătoare a gărzilor, servicii medicale de calitate pentru pacienți, creşterea decontării punctului pentru fiecare caz rezolvat, dar şi oferirea de gratuităţi pentru persoanele care lucrează în sistemul sanitar.

Medicul Cătălin Dudu va fi prezent mâine la OltTv, la emisiunea Perfectul simplu, pentru a vorbi despre problemele cu care se confruntă medicii, dar și întreg sistemul sanitar din România.

Medicii spun că au renunţat la banderole, dar nu au trecut la blocarea activităţii medicale, pentru că nu vor ca pacienţii să aibă de suferit din cauza protestelor. Totodată, ei speră să ajungă la o înţelegere cu cei de la Ministerul Sănătăţii, cărora le vor prezenta din nou lista cu revendicările. Dacă şi această acţiune de protest va eşua şi nu vor obţine un răspuns concret, medicii susţin că nimic nu îi va mai opri să intre în grevă.
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Greceanu: Fără deschidere oficială în prima zi de școală

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, noul an școlar a început cu bucurie și emoție, atât pentru bobocii de la clasele a V-a și a IX-a, cât și pentru elevii de clasa a XII-a. Cu toții s-au reunit în sălile de clasă. Pentru că anul acesta nu a mai avut loc deschiderea oficială în curtea școlii, așa cum se obișnuia de fiecare dată, deoarece profesorii de la „Radu Greceanu” au ales să fie solidari cu colegii lor din întreaga țară, care au protestat astăzi la București.
08 Sep 2025

Început de an școlar cu emoții la „Ion Minulescu”

Colegiul National „Ion Minulescu” din Slatina a organizat, astăzi, festivitatea de deschidere a noului an școlar, pentru elevii de la clasele pregătitoare. Cei mici au pășit cu emoție în curtea școlii, unde a avut loc ceremonia oficială, iar doamnele învățătoare au strigat catalogul. Chiar dacă s-au aflat la școală, dascălii de la Minulescu au transmis că sunt alături de colegii lor din întreaga țară, care au protestat la București.
08 Sep 2025