Ca în fiecare an, în prima duminică din luna octombrie, locuitorii din Curtișoara îmbracă haine de sărbătoare. Așa au făcut și ieri. Cu mic, cu mare s-au adunat să celebreze cea mai mare sărbătoare a comunei. Cu ocazia împlinirii a 528 de ani de la prima atestare documentară a localității, Primăria și Consiliul Local au organizat o nouă ediție a „Sărbătorii Nucului”.
Tot în cadrul evenimentului, 11 cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie au fost premiate cu diplome, buchete de flori și bani.
De la manifestările dedicate sărbătorii comunei nu au lipsit nici oficialitățile județului.
Sărbătoarea s-a încheiat seara târziu, cu un foc de artificii.