O cerată în familie a dus la o adevărată tragedie. Totul s-a întâmplat, ieri, în jurul prânzului, la locuința a doi soți din comuna Rusănești. Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost înjunghiată de către soțul său, la locuința comună. Sora victimei a fost cea care a anunțat poliția.
În urma incidentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată inițial la Spitalul Municipal Caracal. De aici a fost transferată în stare gravă cu elicopterul SMURD la Craiova.
Dupa fapta comisă, bărbatul și-a pus capăt zilelor, cel mai probabil, crezând că și-a omorât soția. Agresorul a fost găsit spânzurat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și ucidere din culpă, pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs totul.