178 de ani se împlinesc, zilele acestea, de la Bătălia din Dealul Spirii. Cu această ocazie, astăzi, la Slatina a fost organizat un ceremonial militar, dedicat Zilei Pompierilor din România.
Reprezentanții autorităților au transmis mesaje de apreciere pentru salvatori și au subliniat importanța muncii pe care aceștia o desfășoară, de multe ori în condiții dificile și cu riscuri pentru propria viață.
Mai mulți militari au fost avansați în grad pentru profesionalismul, responsabilitatea și implicarea de care dau dovadă în misiunile desfășurate.
De asemenea, au fost recompensați pompierii care s-au remarcat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, dar și serviciile voluntare ale localităților Stoicănești și Pârșcoveni, participante la etapa județeană a concursurilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Cei de la Stoicănești au reușit să câștige etapa interjudețeană și au reprezentat județul Olt la etapa națională.
Momentul cel mai spectaculos l-a reprezentat parada militară. Pompierii au defilat în aplauzele celor prezenți, fiind prezentate și câteva dintre mașinile de intervenție.
Manifestările dedicate Zilei Pompierilor au continuat apoi cu prezentarea tehnicii de intervenție. Zeci de elevi au fot curioși să vadă cum intervin aceștia, pentru a salva vieți și bunuri.