Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Brâncoveni, în timp ce conducea un autoturism, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a acroșat un pieton, respectiv o femeie de 71 de ani, din comuna Vulpeni, județul Olt.
De asemenea, după producerea accidentului, conducătorul auto a mutat autoturismul implicat fără încuviințarea polițiștilor.
În urma accidentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Inițial, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.
Din nefericire, ulterior, femeia a decedat la unitatea medicală, motiv pentru care încadrarea juridică a fost schimbată în infracțiunile de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.