A început Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, astăzi, la Slatina. Este etapa a II-a, zonală, și a adunat la start pompieri din șase județe, pregătiți să intervină în cele mai grele situații de urgență. Deschiderea competiției a fost făcută, în această dimineață, într-un cadru festiv, de șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, colonelul Adrian Tănase.
Concurenții au de trecut scenarii complexe, inspirate din intervenții reale cum ar fi accidente rutiere grave, victime încarcerate și situații critice care cer decizii rapide și coordonare perfectă.
Această competiție nu înseamnă doar întrecere, ci și perfecționare continuă. Pentru că salvatorii își antrenează reflexele, își testează limitele și învață unii de la alții, pentru ca, atunci când alarma sună, să fie pregătiți să intervină fără ezitare.
Comandantul echipajului ISU Dolj spune că mai participat la astfel de competiții, la care a obținut locul I, iar de două ori a mers chiar la campionate mondiale.
Intervenția echipajelor de la descarcerare și acordare a primului ajutor este crucială în cazul unui accident.
O astfel de competiție a mai avut loc la Slatina în urmă cu nouă ani. Evenimentul se încheie, mâine, când va avea loc și premierea echipajelor câștigătoare. Astfel, cei clasați pe primele locuri vor obține calificarea la etapa națională.