Jandarmii olteni au participat, ieri și astăzi, la campania de donare de sânge „Donează sânge! Salvează o viață!”, desfășurată la Centrul de Transfuzie Sanguină din Slatina. În acest fel, angajați ai inspectoratului oferă o șansă la viață celor aflați în situații disperate. Astfel, în cele două zile ale campaniei, mai mulți jandarmi olteni au donat pentru oamenii aflați în suferință.
Astfel de acțiuni au loc periodic, iar cadrele Jandarmeriei Olt răspund cu brațele deschise de fiecare dată. Un gest simplu de a dona sânge cântărește atât de mult pentru semeni. Inițiativa jandarmilor i-a bucurat și pe reprezentanții Centrului de Transfuzii din Slatina, pentru că fiecare pungă de sânge înseamnă mai multe vieți salvate.
.