În weekend, polițiștii Serviciului Rutier Olt au acționat pe drumurile din județ pentru prevenirea accidentelor de circulație și depistarea șoferilor care încalcă regulile în trafic. Au fost descoperite numeroase abateri, pentru care au fost aplicate peste 400 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 130.000 de lei.
Polițiștii au retras 14 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice grave și au întocmit 7 dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier. Un bărbat de 41 de ani, din comuna Spineni, a fost depistat conducând cu viteză, dar și băut.
Polițiștii l-au sancționat pe șofer pentru încălcarea regimului legal de viteză cu amendă de 1.822,5 lei, iar pentru stabilirea alcoolemiei sunt continuate cercetările.
Iar la Slatina a fost oprit un tânăr de 20 de ani, din comuna Dobrosloveni, care conducea un autoturism cu autorizația de circulație provizorie expirată. Șoferului i-a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul polițiștilor fiind reducerea riscului rutier și creșterea siguranței participanților la trafic.