A fost ședință extraordinară, astăzi, la Prefectura Olt, în urma alunecării de teren de pe strada Grădiște din Slatina. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt s-a întrunit pentru a lua măsurile necesare, după ce două case au fost afectate, iar alte cinci sunt în pericol. Membrii comitetului au purtat discuții pe marginea evenimentului de noaptea trecută.
În ședința de astăzi a CJSU s-a decis ca situația să fie monitorizată permanent de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Slatina și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt. În teren au fost montați „martori” care să arate dacă alunecarea de teren avansează, iar Compania de Apă Olt și Distribuție Energie Oltenia trebuie să prevină eventuale avarii la rețelele de apă și electricitate.
În plus, Inspectoratul de Stat în Construcții Olt va verifica toate clădirile din zonă, va dispune măsuri de punere în siguranță și va interzice folosirea acestora până la realizarea unei expertize tehnice de către autoritatea locală. Între timp, zona rămâne sub supraveghere, cu sprijinul Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale.