Hoți prinși și reținuți după aproape două luni de la comiterea furtului. Potrivit anchetatorilor, pe 23 iulie, polițiștii au fost anunțați de un bărbat din județul Bistrița-Năsăud că, în perioada 22–23 iulie 2025, persoane necunoscute i-ar fi sustras autoutilitara care se afla parcată pe un teren viran de pe strada Crișan, din municipiul Slatina. Prejudiciul cauzat a fost de aproximativ 30.000 de euro, reprezentând valoarea autovehiculului și a bunurilor aflate în interior.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor, recuperării prejudiciului și dispunerii măsurilor legale.
În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat trei bărbați cu vârste cuprinse între 38 și 51 de ani, toți din Slatina, bănuiți de comiterea faptei.
Pentru documentarea activității infracționale, ieri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slatina au efectuat trei percheziții domiciliare la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei.
La locuințele acestora au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor bunuri de interes pentru cauză, iar cele trei persoane bănuite de comiterea faptei au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.
Poliția Olt reamintește cetățenilor importanța adoptării unor măsuri preventive pentru protejarea bunurilor și îi încurajează să sesizeze de îndată poliția cu privire la orice situație care poate afecta siguranța acestora.