Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii DIICOT- Biroul Teritorial, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și viol, ambele în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, faptele s-au întâmplat în luna ianuarie a acestui an.
Totul se petrecea într-un apartament al bărbatului, din orașul Balș. Oamenii legii spun că el racola clienți, negocia tarifele și chiar a pus la dispoziție locuința sa, în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a victimei.
Ieri, procurorii DIICOT Olt au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.