Poliţiştii Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt au desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată. Oamenii legii au fost prezenți, atât în gări, în trenuri, dar și la trecerile de cale ferată. Au fost legitimate peste 100 de persoane, fiind verificate și controlate și 90 de autovehicule.
Șoferii care au încălcat regulile au fost amendați, în funcție de abaterile constatate. Unii au rămas fără dreptul de a conduce pentru o perioadă.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Piatra Olt au depistat la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată din localitate un șofer de 63 de ani, din județul Vâlcea, care a traversat pasajul fără a opri pentru a aștepta trecerea trenului, deși semnalele luminoase și sonore erau în funcțiune. Ulterior, tot polițiștii din Piatra Olt au identificat, la același pasaj, o femeie, în vârstă de 37 de ani, din orașul Brașov, în timp ce conducea un autoturism și care a traversat pasajul fără a opri pentru a aștepta trecerea trenului. Ambii conducători auto au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.305 de lei, iar ca măsură complementară, polițiștii le-au reținut permisul de conducere, pentru o perioadă de 120 de zile.