Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Percheziții la un depozit de fier vechi din Caracal
17.05.2022
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 246

Au fost percheziții, în această dimineață, la o firmă din Olt și altele din mai multe județe din țară, care colectează și reciclează deșeuri. Anchetatorii bănuiesc că acestea ar fi dezvoltat un sistem de fraudare și inducere în eroare a operatorilor implicați, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 4,7 milioane de lei. Mai multe persoane au fost ridicate pentru audieri.


 27 de percheziții au avut loc, în această dimineață, într-un dosar în care se fac cercetări pentru infracțiuni economice. Vizată este o firmă din Caracal, dar și altele din țară, care colectează şi reciclează deşeuri. Anchetatorii spun că acestea ar fi înșelat mai mulți operatori economici cu peste 4,7 milioane de lei.
„Perchezițiile se derulează la sediile și punctele de lucru ale mai multor agenți economici, precum și la domiciliile unor persoane fizice, care, începând cu anul 2017 și până în prezent, ar fi dezvoltat un sistem de fraudare și inducere în eroare a operatorilor implicați în mecanismul de transfer al responsabilității stabilite în sarcina producătorilor de deșeuri din ambalaje, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.700.000 de lei”, apare în comunicatul Poliției Gorj.
Perchezițiile au fost făcute de polițiștii din Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Pe lângă județul Olt, oamenii legii au mai descins și în județele Gorj, Giurgiu, Timiș, Alba, Suceava, Neamț, Iași, Dolj, Sibiu și în municipiul București. În urma perchezițiilor, mai multe persoane au fost ridicate pentru audieri.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE