Județul Olt s-a aflat astăzi sub cod galben de caniculă. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, temperaturile au fost cuprinse între 35 și 38 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală a depășit pragul critic de 80 de unități. Căldura sufocantă s-a resimțit și la Slatina. Mulți oameni, mai ales cei cu probleme de sănătate, au suportat cu greu temperaturile ridicate.
Unii chiar au avut nevoie de asistență și au mers la punctele de prim-ajutor, amplasate de Direcției de Asistență Socială Slatina, în cele mai aglomerate zone ale orașului. Un astfel de punct funcționează și la Fântâna Speranței, unde, în ultimele trei zile, mai multe persoane au cerut asistență medicală.
Fiecare cetățean care are nevoie de servicii de prim-ajutor va fi atent monitorizat de asistenții medicali până în momentul în care va putea pleca în siguranță, sau, după caz, până la sosirea echipajelor medicale de urgență. Slătinenii spun că aceste puncte sunt de mare ajutor.
Cele trei puncte de prim-ajutor se află amplasate: în zona Poștei, lângă Fântâna Speranței, pe Bulevardul A.I. Cuza, lângă sediul Poliției Rutiere și în Piața Zahana. Ele vor fi deschise în zilele în care există un cod de temperaturi extreme în vigoare, în intervalul orar 10 – 18, în zilele lucrătoare și 10 – 14 sâmbăta.