Descinderi de amploare, în această dimineață, ale polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Olt. Aceștia au făcut percheziții în Olt și alte județe din țară, la sediile unor primării și școli, care ar fi făcut contracte fictive cu o firmă din Drăgănești Olt, pentru achiziționarea de mobilier urban.
Potrivit anchetatorilor, firma din Drăgănești Olt ar fi înregistrat în documente achiziții de bănci stradale, pubele și casete luminoase, de la 14 societăți comerciale cu un comportament fiscal “tip fantoma”. Achizițiile ar fi fost făcute pentru primării și școli, însă mobilierul nu a mai ajuns la acestea.
Reprezentantul societății respective ar fi emis chiar și facturi de livrare a bunurilor către 22 de beneficiari din țară, iar plățile au fost făcute către furnizor. Însă mobilierul nu a mai fost livrat în totalitate. Administratorul firmei din Drăgănești Olt, alături de alte 22 de persoane, au fost duse la poliție, pentru audieri. Suspecții sunt cercetați pentru infracțiunea de evaziune fiscală și riscă ani buni de închisoare.